weekendul trecut am fost la tara. in satul bunicilor, in curtea unde parintii mei se straduiesc sa termine o casa inceputa cu vreo 14-15 ani in urma. am fost cu Rares al nostru, care inca nu implinise o luna.
si ne-au vizitat ‘babele’. vecinele inca in viata din generatia bunicilor, care ne cunosc de-o viata. o soacra cu trei nurori (la propriu), care sta gard in gard cu noi, si o ‘mother of 8’, care ne-aduce mereu lapte proaspat muls. cele doua nu se suporta, dar amandurora le e drag de noi.
si-au venit, si ne-au stuchit sa nu ne deoache. si mie mi-au zis, de data asta cu tonul pe care-l ai cand vorbesti cu un om mare, ca pan-acu’ eram tot copchila: ‘maica, da’ sa nu-l lasi singur, sa mai fashi, maica, unul. ca e greu, o sa vezi tu cand n-or sa mai fie mama si tata p-aici’ (formula ea gandul meu de negandit). ‘sa fashi si-o fata. da’ sa nu treaca mult timp intre ei, ca dup-aia e prea greu. asa, cand ai doi mititei, scapi repede de perioada grea, nici nu bagi de seama, si e mai bine si pentru ei. ii certi o data pe-amandoi, ii bati deodata, si dup-aia, cand te poti intelege cu ei, gata, ai scapat!’. acu’, ce sa zic, or fi stiind ele ce-or fi stiind. dar sa vedem.
